Securitatea energetică presupune capacitatea României de a-și asigura aprovizionarea cu surse de energie primară la prețuri accesibile și în condiții de autonomie politică, dar și capacitatea instituțională de a-și proteja infrastructura critică. În virtutea mixului energetic divers și echilibrat, România dispune de variate soluții de politică internă în sensul creșterii securității energetice, însă toate presupun investiții substanțiale în infrastructura de producție, de transport și de distribuție a energiei, în integrarea și funcționabilitatea piețelor, precum și diferite ajustări de ordin instituțional. Diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare este foarte importantă, pentru a nu depide de un singur vânzător.
În ordinea priorităților, creșterea eficienței energetice este o oportunitate pe termen scurt și mediu, România situându-se pe ultimul loc între statele membre UE din punct de vedere al eficienței energetice. Apoi, este necesară creșterea capacităților de producție a hidrocarburilor (inclusiv neconvenționale) și de generare a electricității, dar diferitele limite tehnice și financiare trebuie avute în vedere. Operatorii naționali de transport în domeniul gazelor naturale și al electricității se confruntă cu mari dificultăți în a realiza investițiile necesare funcționării sistemului energetic național. În fine, creșterea competitivității piețelor energetice de electricitate, petrol și gaze, certificate verzi și certificate de emisii de CO2 contribuie nemijlocit la creșterea securității energetice. Cum această aliniere trebuie să fie conformă cadrului legal european, România trebuie să-și crească capacitatea de a participa de timpuriu la concepția documentelor europene din sectorul energetic.
Există mai multe riscuri și constrângeri în calea aceste opțiuni politice: În primul rând, un risc financiar, dat fiind necesarul imens al investițiilor necesare în contextul crizei economice europene și al volatilității piețelor energetice ale momentului. Apoi, există un risc tehnologic, întrucât tehnologiile avansate, care permit o diversificare convenabilă a mixului energetic, sunt intens solicitate la nivel mondial, cu efectul unor timpi apreciabili de așteptare. Există, în sfârșit, un risc al resurselor umane, dat fiind deficitul de pregătire și de investiții în programe de formare, cercetare și dezvoltare în sectorul energetic.
Din punct de vedere extern, România este aliniată la politicile energetice ale Uniunii Europene și își urmărește prioritățile regionale în Zona Mării Negre. Coridorul Sud de Gaz este o prioritate națională care însă are nevoie de acțiune strategică coerentă, care să nu suprapună obiective incompatibile. Deși nu există amenințări directe la adresa securității naționale a României, există totuși influențe și imixtiuni care urmăresc să distorsioneze dezbaterea internă în sensul diminuării securității energetice a României.
Notă: Puteti citi comentariile primite în chestionarul online pana astazi 26 februarie ora 12 aici.