România are în prezent o poziţie privilegiată din perspectiva importurilor de energie, având un grad de dependenţă de doar 20-25%. Totuși, pe termen mediu și lung, este clară creșterea acestei dependențe în condițiile în care nu sunt stimulate adecvat investițiile în producerea de energie. Aparent, declinul industrial și crearea unor capacități importante de producere a energiei regenerabile ar asigura deja un echilibru. Decizia înțeleaptă este însă a fi proactivi și de a înțelege holistic întreg cadrul investițional în sistemul energetic, și nu doar componente izolate care au conjunctural o evoluție favorabilă. În plus, este necesar ca anumite forme fără fond, cum ar fi Parteneriatul Public Privat (PPP), să fie regândite și puse în practică cu mai mare seriozitate și integritate.
Investițiile în creșterea eficienței energetice sunt o mare oportunitate și prioritate pentru România, pe întregul lanț de valoare de la producători, distribuitori și până la consumatori. Acest gen de investiții vizează direct competitivitatea țării, în condițiile în care raportarea PIB-ului la consumul de energie arată încă un potențial mult suboptimal.
Un alt gen de investiții necesar este cel în infrastructură, unde statul are un rol hotărâtor. Aici decizia publică fie dă tonul și creează un efect de antrenare pentru investițiile private, ceea ce ar fi dezirabil, fie din păcate frânează prin plafonarea capacității de dezvoltare al întregului lanț valoric din domeniul energiei.
Investițiile nu vor putea fi realizate fără asigurarea câtorva condiții esențiale. În primul rând, este necesară definirea unui cadru strategic adecvat. Avem nevoie de o strategie în domeniul energiei, asumată de sectorul public în parteneriat cu cel privat, care nu doar să mimeze forma unui document de planificare pe termen mediu și lung, ci să contureze clar o viziune de dezvoltare ce poate servi ca ancoră pentru investitorii actuali și potențiali. În acest cadru trebuie asumate decizii cheie legate de liberalizarea pieței, de gradul de folosire a resurselor naturale și de modul în care sectorul energetic contribuie orizontal la dezvoltarea industrială a țării. Modele de urmat există deja de mult la nivel global – cu titlu de exemplu, se poate decide ca veniturile din industria energetică să fie preponderent folosite pentru investiții în aceeași industrie.
În al doilea rând, este nevoie de un cadru de reglementare corect, simplu și eficient, atât din perspectivă instituțională, cât și legislativă. Pe de-o parte, statul român trebuie să garanteze și să asigure independența financiară și funcțională a ANRE ca arbitru integru al unei piețe cu echilibre delicate și poziții de presiune naturale. Pe de altă parte, stabilitatea cadrului legal este vitală, pentru a asigura predictibilitate într-o industrie în care în mod uzual investițiile se recuperează pe termen mediu. Orice oscilații fiscale sau volatilități ale unor subvenții propuse (e.g. certificatele verzi) sunt factori critici ce pot duce la evitarea României ca destinație investițională. Deloc de neglijat este și birocrația administrativă, care descurajează apetitul oricărui investitor, atât din punct de vedere al costurilor de suportat, cât mai ales din durata procedurilor de autorizare, certificare etc. Este nevoie de o mai mare determinare în implementarea unor concepte vehiculate în discursuri, dar nepuse încă în practică, cum ar fi crearea unui birou unic (one-stop shop) pentru investitori. Pe același palier al reglementării, investitorii sunt preocupați de problema transparenței și a guvernanței corporative la companiile de stat. Nu rareori șocurile în piață sunt date de carențe ale acestor aspecte mai degrabă decât de decizii de politică publică, iar acest fapt trebuie evitat.
În al treilea și ultimul rând, sectorul energiei are nevoie de respectarea deciziilor luate în domenii conexe. Unul din obstacolele importante în derularea investițiilor este legat de accesul la teren, de lipsa cadastrării și a resurselor financiare la nivel local pentru intabulare. Deși cadastrarea pentru întreg teritoriul țării trebuia finalizată în 2010, conform angajamentelor internaționale asumate de România, acest proces trenează și lipsește voința fermă de a se găsi o rezolvare prioritară. Orice demers de atragere a investițiilor ar trebui să plece de la rezolvarea unor asemenea probleme de bază.
Notă: Puteti citi comentariile primite în chestionarul online pana astazi 26 februarie ora 12 aici.