Baza oricărei dezvoltări tehnologice viitoare în România este dată de educație. Orice dezvoltare strategică a domeniului energetic are ca și condiție sine qua non pregătirea resurselor umane. România încă are un avantaj prin școala sa de inginerie, dar calitativ, nivelul educației inginerești este în scădere, ca o consecință firească a problemelor structurale cu care se confruntă învățământul românesc. Atuul nostru pentru viitor nu trebuie să fie inginerii ieftini, ci cei temeinic pregătiți. Viitorii specialişti din domeniul energetic trebuie asigurați din timp, iar vitală este îmbunătățirea pregătirii practice, fiind necesară alinierea competențelor teoretice cu necesitățile pragmatice ale angajatorilor privați sau publici. Cele câteva oaze de colaborare sistematică între universități și firme private trebuie extinse într-un demers consistent în care este nevoie de investiții și inițiativă de ambele părți.
Activitatea de cercetare-dezvoltare trebuie regândită pentru a putea avea performanță. În van se dorește ca cercetarea publică să ofere soluții competitive, în condițiile în care industria cumpără tehnologie de frontieră de la lideri globali. În primul rând, este nevoie ca temele de cercetare să fie generate de cererea concretă a sectorului privat și nu împinse de oferta generoasă, dar uneori depășită a institutelor de cercetare. Industria energetică are prin specificul său zone de monopol care diminuează apetitul pentru creativitate și inovare. Principalii inovatori sunt producătorii de echipamente la nivel global. Aceștia sunt prezenți în România și ar trebui să fie principalii „clienți” ai cercetării românești în domeniu.
În al doilea rând, concentrarea doar pe anumite nișe viabile este imperativă în condițiile unor resurse limitate, care ar trebui atât să prevină fuga de creiere, cât și să persiste în obținerea excelenței. Cercetarea exploratorie nu trebuie abandonată complet în detrimentul celei aplicative, dar selecția nucleelor CDI din zona publică (institute, universități) ce pot produce performanță trebuie să fie mult mai parcimonioasă.
În al treilea rând, nișele alese trebuie să fie strâns corelate cu investițiile în domeniu – masa critică investițională este cea mai sănătoasă sursă de finanțare pentru a asigura un cadru stabil de cercetare dezvoltare.
În al patrulea rând, activitatea de cercetare nu poate fi gândită decât la nivel transfrontalier. Deschiderea pentru formarea de echipe internaționale de cercetare, priceperea de a atrage finanțări pan-europene, tenacitatea de a furniza infrastructuri complementare de cercetare sunt doar câteva din direcțiile cerute de noua paradigmă a unei industrii energetice globale.
În al cincilea rând, trebuie înțeles că la nivel global nivelul de vârf al activității de cercetare-dezvoltare în domeniul energetic este oferit de corporațiile private, și nu de sectorul public. Prin urmare, politica publică în România trebuie să își propună mai degrabă crearea condițiilor favorabile pentru încurajarea și atragerea CDI la nivel privat, decât livrarea de către cercetarea publică a soluțiilor tehnologice pentru dezvoltare.
Nu în ultimul rând, abordarea strategică a întregii industrii românești este vitală. O industrie care trăieşte de pe o zi pe alta nu o să se gândească niciodată la cercetare. Declinul de ansamblu al industriei românești duce iremediabil la o limitare severă a industriei energetice. România trebuie să își stabilească prioritățile cu înțelepciune, să ofere stabilitate și încredere investitorilor și să concureze inteligent cu alte țări din zonă (ex: Turcia) în oferirea unui climat de dezvoltare fertil.
Notă: Puteti citi comentariile primite în chestionarul online pana astazi 26 februarie ora 12 aici.